„Candidatura domnului Orban nu că ne bucură, dar ne avantajează. E un candidat care a obținut un scor foarte mare. Nu mai știu cât — 12% sau 11%, odată când a candidat. Deci e un contracandidat serios. Sigur că îl luăm în serios, adică fără discuție”, a spus Liviu Dragnea într-o notă ironică înainte de ședința PSD.
Despre momentul în care social-democrații vor anunța oficial candidatul pe care îl aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei, liderul PSD a declarat că numele acestuia urmează să fie făcut public cât mai curând posibil.
„Sigur îl vom face înainte de depunerea listelor. Noi o să anunțăm cât de curând. Așa cum am spus, suntem în intervalul de două săptămâni care încă nu s-a terminat”, a explicat Liviu Dragnea.